Orașul nuclear românesc, construit de sovietici și absent de pe hărți

Faptele

• Orașul Petru Groza (Ștei) a fost construit de sovietici între 1952-1956.
• A fost singurul oraș nuclear al României comuniste.
• A fost ridicat în totalitate de la zero de către Uniunea Sovietică.
• Scopul era exploatarea zăcămintelor de uraniu din zona Băița-Ștei, Bihor.
• La apogeu, orașul a avut 25.000 de locuitori în 1956.
• După plecarea sovieticilor, populația a scăzut drastic la 7.100 locuitori.

Un oraș fantomă, născut din necesități strategice

Există un singur oraș în România care, la un moment dat, nu apărea pe nicio hartă. Ridicat de la zero de către sovietici între 1952 și 1956, acest oraș a reprezentat un centru strategic de importanță majoră pentru industria nucleară a Uniunii Sovietice. Construcția sa a fost un proiect unic în peisajul urbanistic al României comuniste, fiind singurul oraș nuclear al țării și singurul ridicat integral de la zero de către o putere străină. Acest demers s-a înscris în contextul acordurilor postbelice dintre România și URSS, concretizate prin înființarea societăților „Sovrom”. Aceste entități, cu participare sovieto-română, aveau ca scop principal exportul resurselor românești către URSS, în special pentru plata datoriilor de război. Unul dintre aceste Sovrom-uri, „Kvarțit”, a fost creat special pentru a ascunde activitatea minieră de la Băița-Ștei, județul Bihor. Descoperirea zăcămintelor de uraniu în 1949 a transformat zona într-o resursă neprețuită pentru programul nuclear sovietic, un proiect de care Stalin era personal interesat.

„Orașul rușilor”: Segregare și arhitectură stalinistă

Sovrom „Kvarțit” a fost înființat la 31 decembrie 1951, iar primele transporturi de minereu de uraniu au început în aprilie 1952. În același an, localitatea Ștei a început să fie transformată într-un oraș, primind denumirea de Petru Groza. Construcția sa a urmat un plan similar cu cel al altor orașe nucleare din spațiul sovietic, vizând reproducerea grandoarei orașelor neoclasice staliniste, menite să emane forță și măreție. Inițial, accesul în noile clădiri era restricționat doar cetățenilor sovietici detașați. Orașul a căpătat astfel denumirea neoficială de „orașul rușilor”, generând o segregare etnică clară între rezidenții sovietici, care beneficiau de locuințe moderne, și populația română. Orașul a fost numit Dr. Petru Groza în 1958, anul morții fostului prim-ministru comunist. După 1989, localitatea a revenit la numele său inițial, Ștei, în 1996.

Declin demografic după plecarea sovieticilor

La apogeul exploatării minereului de uraniu, orașul număra 17.000 de locuitori, iar în 1956, anul declarării sale ca oraș, populația ajunsese la 25.000 de locuitori. Această cifră reflectă importanța strategică și economică a localității în acea perioadă. După retragerea sovieticilor în anii '60, s-a încercat transformarea orașului dintr-un centru monoindustrial într-unul diversificat. Locuitorii români au început să ocupe locuințele care anterior le erau inaccesibile. Cu toate acestea, plecarea forței de muncă și a administrației sovietice a declanșat un declin demografic sever. Numărul locuitorilor a scăzut dramatic de la 25.000 în 1956 la doar 7.100, un semn al impactului economic și social al încetării proiectului nuclear sovietic în zonă.

Contextul istoric al orașelor nucleare

Orașele nucleare, precum cel construit în România, au fost o componentă esențială a programelor nucleare ale marilor puteri în timpul Războiului Rece. Aceste localități erau concepute pentru a găzdui personalul implicat în cercetarea, dezvoltarea și producția de materiale nucleare, dar și familiile acestora. Dezvoltarea lor era strict controlată și adesea clasificată, iar accesul era limitat. Arhitectura lor reflecta adesea ideologia regimului, cu clădiri monumentale menite să inspire putere și stabilitate. Ele reprezentau centre de putere, dar și focare de tensiune socială și segregare, așa cum s-a întâmplat în cazul Petru Groza. Proiectele de acest tip au lăsat o amprentă semnificativă asupra peisajului urban și social al țărilor implicate, iar moștenirea lor continuă să fie subiect de analiză istorică și urbanistică.

Pe scurt

• Orașul Petru Groza (actualmente Ștei) a fost un proiect unic, construit de sovietici între 1952-1956 pentru industria nucleară.
• Localitatea a fost ridicată de la zero, având un rol strategic în exploatarea uraniului din zona Bihor.
• A funcționat ca un oraș nuclear, cu acces restricționat pentru cetățenii sovietici, generând segregare.
• Populația maximă a fost de 25.000 de locuitori în 1956, scăzând drastic după retragerea sovieticilor.
• Construcția sa reflectă politica sovietică de exploatare a resurselor din țările satelit în perioada Războiului Rece.